Atleta Bianca Răzor a cucerit, vineri, medalia de argint în finala probei de 400 de metri, în timp ce Elena Panțuroiu a obținut aceeași performanță în finala de la triplusalt, la Campionatele Europene de juniori, de la Rieti (Italia).
Bianca Răzor a încheiat cursa de 400 de metri, cu timpul de 51,82 secunde, cea mai bună peformanță a carierei.
Medalia de aur a fost câștigată de poloneza Patricia Wyciszkiewicz (51,56 secunde), iar cea de bronz de rusoaica Ekaterina Renzhina (52,27).
O performanță identică a obținut și Elena Panțuroiu, în finală la triplusalt, în care a câștigat medalia de argint, cu o săritură de 13,35 metri, de asemenea cea mai bună performanță personală.
Medalia de aur a revenit sportivei italiene Ottavia Cestonaro (13.41 metri), iar cea de bronz spaniolei Ana Peleteiro (13.29).
Pe locul patru s-a clasat Florentina Marincu, cu 13.23 metri, în timp ce o altă reprezentantă a României, Elena Lefcenco a fost pe locul 10 (12.74 metri).
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER